CAMPANIE ProSport și de acasă. Ionuț Rada este antrenorul tău personal! VIDEO Antrenamentul de joi, creat pentru tine

  • Publicat:

Am ajuns în a patra zi a campaniei „ProSport și de acasă”. Pentru că este important să ai grijă de organismul tău și să faci mișcare, chiar și în condițiile în care stai în casă, Prosport vine în ajutorul tău. I-am cerut sprijinul lui Ionuț Rada, fostul fotbalist de la FCSB, Rapid, U Craiova sau CFR.

După ce a renunțat la fotbalul de performanță s-a specializat pentru a deveni antrenor personal de fitness, aceasta fiind una dintre activitățile sale de zi cu zi.

„Este o activitate pe care o fac dimineața. Colaborez și pe internet cu unii oameni, prin pagina mea de facebook, plus activitatea de la sală. Am persoane cu care lucrez și care au 38-40 de ani, erau sedentare din liceu, iar acum au ajuns să participe la evenimente sportive și vin cu regularitate la antrenamente. Primesc mesaje de mulțumire și asta mă bucură.

Proiectul meu „The Rada Way” înseamnă o educație bazată pe sport. Vreau să ofer ceva înapoi, după toată experiența mea. Nu-mi doresc un abonament în plus sau să slăbească cineva rapid ori să pună mușchi. Vreau să schimb stilul de viață al persoanelor cu care lucrez”, spune Rada.

Exerciții explicate, în fiecare zi

În fiecare zi, timp de o săptămână, Ionuț Rada prezintă cititorilor Prosport exerciții care pot fi făcute în casă, astfel încât să ne simțim și în siguranță, dar să și evităm sedentarismul. „Este foarte important să fim activi, chiar dacă pentru unii spațiul este destul de mic, pot face două antrenamente pe zi. Făcând sport, te eliberezi de acest stres, de această captivitate care ne face să ne gândim la tot ceea ce se întâmplă.

Ora de sport e foarte importantă, pentru a ne elibera mintea de aceste gânduri. Recomand 30-40 de minute, dimineața și 30-40 de minute, după amiază. Se începe cu 10 minute de încâlzire, apoi 25 de minute antrenamentul în sine și se încheie cu stretching și exerciții de relaxare”, spune Ionuț Rada.

Antrenamentul de joi

În a patra zi a campaniei, Ionuț Rada a ales exerciții pentru partea superioară, dar care solicită și picioarele. Rada folosește TRX, dar spune că antrenamentul poate fi făcut și fără acesta. „Pot lucra și fără TRX. Mișcările pot fi făcute la fel, cu picioarele pe pământ sau alternativ, cu câte un picior pe pământ. La final, recomand să se încheie exercițiul cu 10 flotări”, a explicat Ionuț Rada exercițiile pregătite cititorilor Prosport, pentru ziua de joi

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×